Băsescu ar putea fi suspendat?

04 iulie 2012 19:50

Președintele României, Traian Băsescu, ar putea fi suspendat din nou din funcție. O cerere în acest sens a fost depusă astăzi de Uniunea Social Liberală, condusă de premierul Victor Ponta.

Băsescu  ar putea fi suspendat?

Juriștii USL au întocmit în această după amiază documentul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu. Acesta are 17 pagini și se referă la ultimii doi ani și jumătate din mandatul președintelui țării. Cererea  va fi depusă ulterior la Curtea Constituțională. Astfel, Traian Băsescu  ar putea fi suspendat prin votul majorităţii parlamentarilor.

Guvernul a modificat și legea privind funcţionarea Curţii Constituţionale, astfel încât instanţa nu se va mai putea pronunţa asupra deciziilor Legislativului. Aceasta înseamnă că o eventuală revocare din funcţie a lui Traian Băsescu nu va putea fi supusă controlului constituţionalităţii.

Potrivit presei de peste Prut, documentul urmează a fi citit joi în Parlament, iar vineri va fi supus votului. Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.Traian Băsescu a mai fost suspendat în 2007, dar a revenit în funcţie după ce referendumul pentru demiterea sa a fost invalidat.  
 

Citeste si:

DEUTSCHE WELLE: Ungaria, oaie neagră în Uniunea Europeană

DEUTSCHE WELLE: Ungaria, oaie neagră în Uniunea Europeană

Deşi actuala ediţie a Forumului Europa, la care au participat lideri de prim rang din Germania şi UE, a avut...

Consiliul Europei îi cere Rusiei să modifice legea privind agenţii străini

Consiliul Europei îi cere Rusiei să modifice legea privind agenţii străini

Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, i-a cerut marţi Rusiei să modifice legea în baza...

S-a sinucis în semn de protest faţă de căsătoriile între homosexuali

S-a sinucis în semn de protest faţă de căsătoriile între homosexuali

Unul din reprezentanţii importanţi ai extremei drepte franceze, scriitorul Dominique Venner, s-a sinucis, marţi...

Marea Britanie: Legea asupra căsătoriilor gay a trecut de Camera Comunelor

Marea Britanie: Legea asupra căsătoriilor gay a trecut de Camera Comunelor

Camera Comunelor din Marea Britanie a adoptat marţi un proiect de lege pentru legalizarea căsătoriilor între...

Dat în judecată de familie

Dat în judecată de familie

Dat în judecată de propiii copii. Fiicele fostului președinte sud-african, Nelson Mandela, l-au dat în judecată...

Explozie florală în Marea Britanie

Explozie florală în Marea Britanie

Expoziție florală în Marea Britanie. Manifestrea tradițională din Chelsea își sărbătorește în acest an centenarul...

Metrou de 5 stele

Metrou de 5 stele

Un metrou de lux va fi deschis în următorii 4 ani în Arabia Saudită. Potrivit autorilor proiectului, spectaculoasa...

Uciși de tornadă

Uciși de tornadă

Tornadele au făcut prăpăd în statul Oklahoma din SUA. Numărul persoanelor decedate a ajuns la 91, dintre care...

Două treimi dintre ruși au acces la internet

Două treimi dintre ruși au acces la internet

Un total de 59% dintre ruşi sunt utilizatori de internet, în creştere cu trei procente faţă de anul trecu...

DEUTSCHE WELLE - În dezbatere: Viaţa dintîi a Angelei Merkel

DEUTSCHE WELLE - În dezbatere: Viaţa dintîi a Angelei Merkel

Timpul trece, trecutul rămîne. Ascuns în arhive, păstrat în memorie, el face întotdeauna obiectul unor investigaţii...


Comenteaza:


Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Nu sunt comentarii.

Horoscop

Capricorn - 22 mai

Prea pui la suflet orice gluma proasta sau orice cuvant aruncat aiurea de un prieten care nu-si da s [...]

CLICK AICI PENTRU HOROSCOPUL DETALIAT

Meteo

Astazi: 26 °C

Joi 17/ 25°C Vineri 18/ 20°C Simbata 16/ 24°C Duminica 16/ 26°C Luni 17/ 23°C

Prognoza meteo oferita de yr.no

Curs Valutar

16.0473
12.4731
18.8986

Convertor

STIRI EXTERNE

DEUTSCHE WELLE: Ungaria, oaie neagră în Uniunea Europeană DEUTSCHE WELLE: Ungaria, oaie neagră în Uniunea Europeană

Organizată de postul public de radio şi TV WDR, întrunirea are deja tradiţie. Prin ponderea...

Consiliul Europei îi cere Rusiei să modifice legea privind agenţii străini Consiliul Europei îi cere Rusiei să modifice legea privind agenţii străini

'După părerea mea, calificarea ca agent străin a organizaţiilor fără scop lucrativ car...

S-a sinucis în semn de protest faţă de căsătoriile între homosexuali S-a sinucis în semn de protest faţă de căsătoriile între homosexuali

Istoric, eseist şi susţinător al mişcării radicale de extremă dreapta de mai bine de 50 de ani...

Marea Britanie: Legea asupra căsătoriilor gay a trecut de Camera Comunelor Marea Britanie: Legea asupra căsătoriilor gay a trecut de Camera Comunelor

Legea, susţinută de primul ministru David Cameron, a trecut cu un vot de 366 la 161.  ...

Dat în judecată de familie Dat în judecată de familie

Acestea s-au aliat cu un fost avocat al lui Nelson Mandela, căruia fostul preşedinte i-a interzis...

Explozie florală în Marea Britanie Explozie florală în Marea Britanie

Cei mai importanți oaspeți, Regina Elisabeta a II-a și printul consort Philip, au venit î...

Created by CreativSoft