Businessmeni moldoveni, interzişi în stânga Nistrului

06 iunie 2012 10:00

Mai mulţi importanţi oameni de afaceri de la Chişinău au fost declaraţi persona non-grata în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Accesul acestora în raioanele din estul ţării a fost interzis după ce un grup de businessmeni moldoveni a participat la un for al oamenilor de afaceri de pe ambele maluri ale Nistrului. Reuniunea acestora a fost organizată cu câteva luni în urmă de Asociaţia Businessului European (EBA Moldova) la Chişinău şi Tiraspol.

Businessmeni moldoveni, interzişi în stânga Nistrului

Recent, EBA şi-a anunţat printr-o scrisoare membrii de faptul că cei aproximativ douăzeci de reprezentanţi ai companiilor care au participat la discuţiile informale cu businessmenii de la Tiraspol s-ar putea confrunta cu probleme la frontiera administrativă din estul Moldovei. EBA le-a recomandat acestora să se „abţină de la deplasări în sau prin regiunea transnistreană”.

Printre persoanele cărora li s-a interzis accesul în Transnistria este şi preşedintele Companiei Gas Natural Fenosa, Silvia Radu, care este şi preşedintele EBA. Ea a fost obligată să facă pe 19 aprilie cale întoarsă. Pe 9 mai i s-a interzis accesul în regiunea de est a Republicii Moldova pentru Volfang Lerke, preşedintele Asociaţiei oamenilor de afaceri germani în Moldova. Un alt caz similar a fost înregistrat pe 24 mai, când grănicerii subordonaţi Tiraspolului i-au barat accesul în regiune pentru Angela Covali, director Aegis Media. Cu cinci zile mai târziu, de la frontiera administrativă cu regiunea transnistreană a fost întors Alexandru Lupaşcu, director Cart Cedru. Tuturor li s-a spus că „sunt incluşi în lista neagră”, astfel că accesul lor pe teritoriul Transnistriei este interzis.

EBA Moldova s-a adresat cu scrisori către mai mulţi şefi ai administraţiei de la Tiraspol, inclusiv aşa-numitul ministru de Externe, Nina Ştanski, dar şi către vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, către şeful Delegaţiei UE la Chişinău. Ei solicită intervenţia acestora pentru a soluţiona situaţia.

Presa a scris anterior că, drept urmare a întâlnirilor între oamenii de afaceri de pe cele două maluri ale Nistrului, au fost stabilite mai multe înţelegeri de parteneriat. Cel mai probabil, acest lucru a speriat administraţia de la Tiraspol, care a decis să-şi închidă „frontierele” pentru business.

Sursa: epresa.md.

Citeste si:

Nissan este tot mai aproape de lansarea unui rival pentru VW Golf

Nissan este tot mai aproape de lansarea unui rival pentru VW Golf

Japonezii de la Nissan pregătesc prezentarea unui hatchback de clasă C care are drept scop declarat intrarea...

Patroana de la Yahoo! a încasat 36 de milioane de dolari pentru 6 luni de lucru

Patroana de la Yahoo! a încasat 36 de milioane de dolari pentru 6 luni de lucru

Directoarea generală de la Yahoo!, Marissa Mayer, a încasat 36,6 milioane de dolari salariu, prime şi acţiuni...

Dezastrul prin care trece Facebook: Reţeaua de socializare pierde lunar milioane de utilizatori

Dezastrul prin care trece Facebook: Reţeaua de socializare pierde lunar milioane de utilizatori

Facebook pierde lunar milioane de utilizatori în Statele Unite, Marea Britanie şi alte pieţe mature, potrivit...

Cine este puștiul de 17 ani care a ”păcălit” Yahoo! cu 30 de milioane de dolari

Cine este puștiul de 17 ani care a ”păcălit” Yahoo! cu 30 de milioane de dolari

Tânărul britanic Nick d’Aloisio a făcut afacerea vieţii sale când a vândut o aplicaţie pentru telefoane mobile...

Abramovici a ieşit din top 10 al miliardarilor ruşi; lider rămâne Usmanov, acţionar la Arsenal

Abramovici a ieşit din top 10 al miliardarilor ruşi; lider rămâne Usmanov, acţionar la Arsenal

Abramovici, implicat în industria siderurgică şi minieră, imobiliare şi telecomunicaţii, a pierdut anul trecut...

Cel mai bun patron din lume: A împărţit 3,6 milioane de dolari angajaţilor săi

Cel mai bun patron din lume: A împărţit 3,6 milioane de dolari angajaţilor săi

Simon Wolfson, şeful celui mai mare retailer de îmbrăcăminte din Marea Britanie, Next, a împărţit angajaţilor...

Ford Focus, cel mai bine vândut autoturism la nivel mondial în 2012

Ford Focus, cel mai bine vândut autoturism la nivel mondial în 2012

Ford Focus a fost cel mai bine vândut autoturism la nivel mondial în anul 2012, fiind urmat de modelul Corolla...

Cea mai căutată meserie în România, unde nu există șomeri

Cea mai căutată meserie în România, unde nu există șomeri

Companiile IT din România pierd milioane de euro pe an pe seama contractelor pe care le refuză potenţialilor...

Metodele prin care constructorii auto obţin un consum teoretic foarte redus

Metodele prin care constructorii auto obţin un consum teoretic foarte redus

Iată la ce subterfugii apelează constructorii auto pentru a obţine consumuri şi emisii de CO2 cât mai reduse...

Skoda Octavia, cea mai nouă surpriză a grupului Volkswagen

Skoda Octavia, cea mai nouă surpriză a grupului Volkswagen

Ajuns la a treia generaţie modelul Octavia vine să reinventeze conceptul de automobil de familie, care însă...


Comenteaza:


Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Nu sunt comentarii.

Horoscop

Varsator - 19 mai

Iti place sa stai in medii cat mai populate, nicidecum de unul singur la tine acasa, de aceea vei ie [...]

CLICK AICI PENTRU HOROSCOPUL DETALIAT

Meteo

Astazi: 25 °C

Luni 15/ 27°C Marti 17/ 27°C Miercuri 17/ 28°C Joi 18/ 28°C Vineri 19/ 24°C

Prognoza meteo oferita de yr.no

Curs Valutar

15.8759
12.3462
18.8262

Convertor

STIRI EXTERNE

Dezastru ecologic în Chile Dezastru ecologic în Chile

Experții au găsit zăcând fără suflare pe plajă pinguini din specia Humboldt, pelican...

Și-a congelat bebelușii Și-a congelat bebelușii

Descoperirea  a fost făcută pe 14 mai curent, într-un magazin din orașul Verkhnyaya...

Telefoanele mobile, interzise Telefoanele mobile, interzise

Telescopul este situat lângă orășelul Green Bank, într-o regiune muntoasă din statul...

Numărul bolnavilor de SIDA continuă să crească îngrijorător în Rusia Numărul bolnavilor de SIDA continuă să crească îngrijorător în Rusia

'Situaţia din Rusia este critică. Ne apropiem de situaţia din Africa', a avertizat joi...

Concert cu legume la Madrid Concert cu legume la Madrid

Muzicienii au cântat la diverse legume, pe care le-au sculptat chiar ei. Au transformat...

Diamantul de 27 milioane Diamantul de 27 milioane

Diamantul avea în versiunea sa brută 236 de carate, iar după șlefuire peste 100. Piatra...

Created by CreativSoft