Decizie fără precedent: Municipiul Orhei iese din cadrul Congresului Autorităţilor Locale (CALM)

12 august 2017 09:05

11 august, în cadrul şedinţei Consiliul Municipal Orhei, a fost emisă decizia privind denunţarea acordului cu organizaţia CALM (Congresul Autorităţilor Locale). Luarea unei asemenea decizii a fost determinată de activitatea ineficientă şi neprofesionistă a organizaţiei.

Decizie fără precedent: Municipiul Orhei iese din cadrul Congresului Autorităţilor Locale (CALM)

Potrivit Primarului de Orhei, Ilan ŞOR:
„Constat cu regret că astăzi organizația nu se potrivește cu niciunul dintre obiectivele declarate. Această organizație se transformă cu pași rapizi într-un  partid politic. In loc de a lucra din greu pentru dezvoltarea localităţilor, conducerea Congresului Autorităților Locale acţionează cu declaraţii politice  şi se ocupă cu demagogie  şi populism ieftin.  Este absurd că acest lucru se face în numele întregii organizații.
Absurditatea constă în faptul că primarii localităților, consilierii consiliilor municipale și raionale sunt reprezentanți ai diferitor partide politice. Fiecare autoritate locală  are propria doctrină politică și viziunea asupra proceselor în curs de desfășurare în Republica Moldova. Iar faptul că unii parveniți îşi expun declarațiile politice în numele lor este o prostie.
Nimeni nu l-a înzestrat pe președintele executiv al Congresului, Viorel Furdui cu astfel de puteri!
Locuitorii oraşului Orhei nu intenţionează să servească ambiţiilor sale politice!
Organizația CALM  nu a fost creată pentru ca Furdui și oamenii din anturajul său să se afirme în calitate de figuri politice. Pentru a face acest lucru, există organizații complet diferite. În plus, nici eu, nici Primăria Municipiului Orhei nu intenționează să sprijine financiar conducerea CALM”.

Mai mult, este de menţionat faptul că nivelul de apartenenţă şi implicare a organizaţiei CALM  în soluţionarea problemelor ce vizează autorităţile publice locale, este absent şi lasă o amprentă negativă asupra activităţii Primăriei Orhei.

Totodată, potrivit edilului, anual, Municipiul Orhei achită cotizații consistente.
„În fiecare an, Consiliul Municipal alocă câte 10 mii lei, în formă de contribuție obligatorie.
Noi avem pe ce să cheltuim banii cu mult mai mare eficiență.
În special, faptul că contribuțiile care sunt plătite de membrii CALM nu sunt direcţionaţi pentru dezvoltarea organizației.(...)
Prin urmare, Municipiul Orhei denunță acordul de aderare  la Congresul Autorităților Locale. Noi nu considerăm necesară şi posibilă participarea la jocuri politice străine.
Sincer, îi sfătuiesc şi pe alţi primari care încearcă să rezolve problemele sociale, de infrastructură ale localităților lor, să le dezvolte în acelaşi mod.
Desigur, o organizație care reunește înalți reprezentanți ai autorităților locale, este necesară. Dar, evident, nu la fel ca și cea care a degenerat în CALM”, a punctat  Primarul Ilan ȘOR.

Mai mult, Consiliului Municipal Orhei consideră că organizaţia CALM nu reprezintă un partener strategic sigur în consolidarea eforturilor şi asigurarea unui suport eficient în depăşirea şi soluţionarea problemelor de interes major pentru cetăţeni.
 

Citeste si:

„La masa lui Berlusconi, toate piesele din meniu erau tricolore”

„La masa lui Berlusconi, toate piesele din meniu erau tricolore”

Controversatul politician italian, prezentat de un fost ministru de externe român. De ce nu îşi folosea yacht-ul ...

Premierul României vine săptămâna viitoare, la Chișinău

Premierul României vine săptămâna viitoare, la Chișinău

Premierul român, Viorica Vasilica Dăncilă, a declarat că va merge la Chișinău imediat ce va reveni dintr-...

Premieră pentru Moldova: Alegătorii vor putea da deputații afară din Parlament

Premieră pentru Moldova: Alegătorii vor putea da deputații afară din Parlament

Deputații care vor fi aleși în viitorul Parlament al Republicii Moldova vor putea fi retrași din funcție în...

Miniștrii de Externe din Moldova și Rusia față în față. Subiectul care i-a unit

Miniștrii de Externe din Moldova și Rusia față în față. Subiectul care i-a unit

Tudor Ulianovschi și Serghei Lavrov au discutat la Munchen despre necesitatea îmbunătățirii dialogului politic...

Imigrația musulmană amenință siguranța și bunăstarea Europei

  Imigrația musulmană amenință siguranța și bunăstarea Europei

Respingerea valorilor europene de către musulmani va declanșa conflicte interetnice. Pronosticul a fos...

Un deputat din Parlamentul de la Chișinău și-a schimbat numele de familie

Un deputat din Parlamentul de la Chișinău și-a schimbat numele de familie

Un deputat din Parlamentul Republicii Moldova și-a schimbat numele de familie, schimbările au fost introduse...

Când vor fi dați afară din Parlament 40 la sută dintre angajați

Când vor fi dați afară din Parlament 40 la sută dintre angajați

Încep reducerile de personal la Parlament. Legislativul va rămâne fără 40 la sută dintre angajați.

A vrut să candideze la funcția de judecător al Curții Constituționale, dar s-a răzgândit

A vrut să candideze la funcția de judecător al Curții Constituționale, dar s-a răzgândit

Un candidat și-a depus cererea pentru a participa la concursul privind ocuparea funcției de judecător la Curtea...

Ce a pățit procurorul care instrumentează dosarul lui Dorin Chirtoacă

Ce a pățit procurorul care instrumentează dosarul lui Dorin Chirtoacă

Procurorul Dumitru Robu, cel care instrumentează dosarul penal pe numele lui Dorin Chirtoacă, pleacă din Procuratura...

Cum a comentat Silvia Radu decizia lui Dorin Chirtoacă de a se despărți de primărie

Cum a comentat Silvia Radu decizia lui Dorin Chirtoacă de a se despărți de primărie

Primarul interimar al municipiului Chișinău a comentat decizia luată astăzi de primarul general


Comenteaza:


Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Nu sunt comentarii.

Horoscop

- 20 februarie

[...]

CLICK AICI PENTRU HOROSCOPUL DETALIAT

Meteo

Astazi: -3 °C

Miercuri -7/ -4°C Joi -8/ -9°C Vineri -13/ -10°C Simbata -7/ -2°C Duminica -2/ -2°C

Prognoza meteo oferita de yr.no

Curs Valutar

Convertor

STIRI EXTERNE

Coșmar! Mai multe cutremure în doar 24 de ore, în apropiere de Moldova  Coșmar! Mai multe cutremure în doar 24 de ore, în apropiere de Moldova

. Circa trei cutremure au avut loc în ultimele 24 de ore în România, toate...

 Pământul seacă. În 15 ani, apa potabilă va fi un mare defici  Pământul seacă. În 15 ani, apa potabilă va fi un mare defici

Începând cu anul 2033, un șir de orașe mari ale lumii, printre care Londra, Istanbul...

 Pământul seacă. În 15 ani, apa potabilă va fi un mare defici  Pământul seacă. În 15 ani, apa potabilă va fi un mare defici

Începând cu anul 2033, un șir de orașe mari ale lumii, printre care Londra, Istanbul...

Cum și-a rezolvat un belarus problema locativă: Casă de două mii de euro  Cum și-a rezolvat un belarus problema locativă: Casă de două mii de euro

Victor Oskirko din Belarus și-a construit singur casa, cheltuind pentru materiale circa 2000...

De la Anticorupție, la președinția României: ”Șefa DNA a murit!  De la Anticorupție, la președinția României: ”Șefa DNA a murit!

În contextul dezvăluirilor privind abuzurilE comise la DNA Ploiești, ziaristul româ...

  În peninsula Kola savanții pregătesc un detașament de foci de luptă   În peninsula Kola savanții pregătesc un detașament de foci de luptă

La ora actuală, în voliere își duc viața nouă animale. Acestea învață să inspecteze...

Created by CreativSoft