În România a nins în mijlocul verii

17 iulie 2017 06:03

Temperaturile au scăzut dramatic în toată România, iar pe Transalpina a nins, scrie Antena3.ro, citată de MOLDPRES.

 În România a nins în mijlocul verii

Turiştii au fost luaţi prin surprindere de fulgii de zăpadă care au căzut acum, în luna lui cuptor.

Autorităţile avertizează şoferii să fie prudenţi şi să fie echipaţi corespunzător.

”Angajații districtului Ranca au intervenit cu clorură de calciu pentru a evita formarea ghețușului pe drum. Sfătuim conducătorii auto surprinși cu autovehiculele neechipate de iarna, sa rămînă opriți pe marginea părții carosabile pînă cînd condițiile meteo permit reluarea călătoriei”, au anunțat drumarii, potrivit Antena 3.

 

Citeste si:

Marea Britanie și Uniunea Europeană nu s-au înțeles deocamdată în ce privește protejarea drepturilor cetățenilor expatriați

Marea Britanie și Uniunea Europeană nu s-au înțeles deocamdată în ce privește protejarea drepturilor cetățenilor expatriați

Negociatorul-șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat joi că se menține o "divergență...

Prima dezbatere parlamentară britanică privind viitoarele relații cu UE va fi organizată pe 7 septembrie

 Prima dezbatere parlamentară britanică privind viitoarele relații cu UE va fi organizată pe 7 septembrie

Parlamentul britanic va organiza la 7 septembrie prima sa dezbatere consacrată legislației cu privire la viitoarele...

Germania i-a avertizat pe cetățenii săi care călătoresc în Turcia în legătură cu riscul de a fi arestați

 Germania i-a avertizat pe cetățenii săi care călătoresc în Turcia în legătură cu riscul de a fi arestați

Germania i-a avertizat joi pe cetățenii săi care călătoresc în Turcia în legătură cu riscul de a fi arestați...

Participanții concursului „Tu ești super!” se odihnesc la „Orlionok”

Participanții concursului „Tu ești super!” se odihnesc la „Orlionok”

Agenția Internațională de Presă și Radio Sputnik a pregătit surprize pentru vocaliști

Senatorul american John McCain a fost diagnosticat cu cancer la creier

Senatorul american John McCain a fost diagnosticat cu cancer la creier

Anterior s-a anunțat că John McCain a fost diagnosticat cu cancer la creier, iar senatorul declarase că intenționează...

România a înregistrat cea mai mare creștere în UE a deficitului guvernamental, în primul trimestru

 România a înregistrat cea mai mare creștere în UE a deficitului guvernamental, în primul trimestru

În timp ce în Uniunea Europeană și în zona euro, deficitul guvernamental a scăzut cu 0,2 puncte procentuale...

Controalele de securitate au fost întărite în trei gări internaționale din Belgia

 Controalele de securitate au fost întărite în trei gări internaționale din Belgia

La aproape doi ani de la o tentativă de atentat jihadist împotriva unui tren de mare viteză Thalys, autoritățile...

Sondaj: Rusia se bucură de cea mai mare încredere printre cetățenii Moldovei

Sondaj: Rusia se bucură de cea mai mare încredere printre cetățenii Moldovei

Rezultatele unui sondaj realizat recent au demonstrat că Rusia se bucură de cea mai mare încredere în rândurile...

O agenție de presă turcă a dezvăluit localizarea trupelor americane și franceze în Siria

O agenție de presă turcă a dezvăluit localizarea trupelor americane și franceze în Siria

Agenția de presă turcă Anadolu a dezvăluit luni localizarea forțelor speciale americane și franceze în nordul...

Albinele ucigașe din Iași recidivează. Anomalie sau normalitate?

Albinele ucigașe din Iași recidivează. Anomalie sau normalitate?

După ce luni un bărbat din judeţul Iaşi a fost atacat de sute de albine, iar în urma înţepăturilor a suferit...


Comenteaza:


Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Nu sunt comentarii.

Horoscop

- 21 iulie

[...]

CLICK AICI PENTRU HOROSCOPUL DETALIAT

Meteo

Astazi: -10 °C

Simbata -7/ -2°C Duminica -2/ -2°C Luni -1/ -1°C Marti -5/ -3°C Miercuri -7/ -4°C

Prognoza meteo oferita de yr.no

Curs Valutar

Convertor

STIRI EXTERNE

Marea Britanie și Uniunea Europeană nu s-au înțeles deocamdată în ce privește protejarea drepturilor cetățenilor expatriați Marea Britanie și Uniunea Europeană nu s-au înțeles deocamdată în ce privește protejarea drepturilor cetățenilor expatriați

În conferința de presă comună cu ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, la finalul...

 Prima dezbatere parlamentară britanică privind viitoarele relații cu UE va fi organizată pe 7 septembrie Prima dezbatere parlamentară britanică privind viitoarele relații cu UE va fi organizată pe 7 septembrie

Legea privind ieșirea din UE este un punct central al planului guvernului britanic de retragere...

 Germania i-a avertizat pe cetățenii săi care călătoresc în Turcia în legătură cu riscul de a fi arestați Germania i-a avertizat pe cetățenii săi care călătoresc în Turcia în legătură cu riscul de a fi arestați

Ministrul de externe german, Sigmar Gabriel, a anunțat că Germania și-a revizuit recomandările...

Participanții concursului „Tu ești super!” se odihnesc la „Orlionok”   Participanții concursului „Tu ești super!” se odihnesc la „Orlionok”

Participanții Concursului Internațional de Interpretare „Tu ești super!" din Armenia...

Senatorul american John McCain a fost diagnosticat cu cancer la creier  Senatorul american John McCain a fost diagnosticat cu cancer la creier

Presa străină transmite că senatorului John McCain i-a fost depistată o tumoare la creier. Totodată...

 România a înregistrat cea mai mare creștere în UE a deficitului guvernamental, în primul trimestru România a înregistrat cea mai mare creștere în UE a deficitului guvernamental, în primul trimestru

Deficitul guvernamental al României a fost în primul trimestru al acestui an d...

Created by CreativSoft