O nouă etapă a proiectului de iluminare stradală va demara în Orhei

07 decembrie 2017 13:59

Până la sfârșitul lunii decembrie, Primăria Municipiului Orhei intenționează să instaleze 303 de corpuri de iluminat noi pe pilonii deja existenți pentru a îmbunătăți iluminarea drumurilor. De asemenea, până la Revelion vor fi instalate 252 de led-uri pentru iluminarea trotuarului.

O nouă etapă a proiectului de iluminare stradală va demara în Orhei

Mai mult, potrivit planului de acţiuni până la sfârşitul lunii februarie vor fi instalaţi  485 de piloni noi cu led-uri pentru iluminatul rutier și 22 de lămpi pentru iluminarea trotuarului.

Astfel, municipiul Orhei va deveni unul dintre cel mai iluminate oraşe nu numai în țară, dar și din regiune. Potrivit primarului Ilan ȘOR, nu va exista nici o stradă în oraș care nu va fi iluminată şi nici un colţ lăsat în beznă.

Este de menţionat faptul că modernizarea iluminatului stradal din Orhei reprezintă unul dintre primele proiecte de mare amploare implementate de Ilan ȘOR imediat după alegeri. În cadrul acestui proiect au fost instalați 3000 de piloni noi, 1300 de lămpi LED, 67 km de cablu.

Într-un interviu acordat postului de televiziune RTR Moldova, Ilan ȘOR a reamintit că înainte de a fi ales, pe parcursul a 20 de ani, orașul a fost lăsat în întuneric. "Pentru mine acest lucru este de o importanță principială. Am considerat și consider că, în a doua decadă a secolului 21, locuitorii orașului nu ar trebui să rătăcească în întuneric, indiferent unde - în centru, la periferie sau în parc. Acest lucru este anormal! "- a spus primarul.

Inițierea unei noi etape în implementarea programului de iluminare stradală, Ilan ȘOR a explicat acest lucru prin dorința de a transforma Orheiul într-un oraș care se conformează cu cele mai înalte și mai exigente standarde europene. "Scopul nostru este de a transforma Orheiul într-un oraș european armonios. Intenționăm să demonstrăm că este posibil să facem acest lucru aici și acum", a subliniat Ilan ȘOR.

În ultimii doi ani, Orheiul a devenit lider în implementarea proiectelor de infrastructură, sociale și culturale la scară largă. Atât experții locali, cât și cei din străinătate, au recunoscut că Orhei este orașul cu cea mai dinamică dezvoltare din Republica Moldova.

Citeste si:

Ce trec sub tăcere organizațiile de caritate din Republica Moldova

Ce trec sub tăcere organizațiile de caritate din Republica Moldova

Incontestabil, caritatea este o activitate nobilă. În orice țară există oameni care au nevoie de suportul semenilor...

Mariana Furdui, despre visul ei de a deschide o sală de fitness în sat

Mariana Furdui, despre visul ei de a deschide o sală de fitness în sat

Mariana Furdui este o tânără care are puțin peste douăzeci de ani, mama a unei fetițe de doar 3 anișori. Recent...

Ce facem când apar primele simptome de gripa și răceală

Ce facem când apar primele simptome de gripa și răceală

Iată care sunt recomandările medicului pe care noi ar trebuie să le urmăm atunci când apar primele simptome...

Fiecare al treilea moldovean muncește la negru

Fiecare al treilea moldovean muncește la negru

Aproximativ 30 la sută din populația Republicii Moldova muncește la negru. Constatarea a fost făcută de secretarul...

Pictorul de icoane Eugen Colesnicov, un ”Meșter Manole” al zilelor noastre

Pictorul de icoane Eugen Colesnicov, un ”Meșter Manole” al zilelor noastre

Și-a construit o casă singur, piatră cu piatră, a săpat o fântână, și-a întemeiat o familie frumoasă, toate...

Funcționari de stat, complicii unei mari grupări criminale? Detalii șocante

Funcționari de stat, complicii unei mari grupări criminale? Detalii șocante

Gata cu contrabanda de mărfuri efectuată pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Cel puțin...

Ce scrie presa de la Tiraspol despre Ionel Istrati

Ce scrie presa de la Tiraspol despre Ionel Istrati

Ionel Istrati nu este un interpret iubit și îndrăgit doar de publicul din România și din Republica Moldov...

Incredibil: O femeie i-a lăsat pe vameșii moldoveni cu gura căscată

Incredibil: O femeie i-a lăsat pe vameșii moldoveni cu gura căscată

Vameșii au rămas cu gura căscată când au descoperit ce a ascuns o moldovenacă în mașina sa

Te trec fiorii: Iată ce le-a ordonat recent ministrul Jizdan polițiștilor

Te trec fiorii: Iată ce le-a ordonat recent ministrul Jizdan polițiștilor

Ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova le-a cerut polițiștilor să fie corecți, dar, totodată, mult...

Sofia Rotaru și-a surprins fanii: Ce se întâmplă cu interpreta

Sofia Rotaru și-a surprins fanii: Ce se întâmplă cu interpreta

Cântăreața Sofia Rotaru, care în acest an a marcat 70 de ani de la naștere, și-a surprins fanii cu o imagine...


Comenteaza:


Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Nu sunt comentarii.

Horoscop

- 18 decembrie

[...]

CLICK AICI PENTRU HOROSCOPUL DETALIAT

Meteo

Astazi: -1 °C

Marti -5/ -3°C Miercuri -7/ -4°C Joi -8/ -9°C Vineri -13/ -10°C Simbata -7/ -2°C

Prognoza meteo oferita de yr.no

Curs Valutar

Convertor

STIRI EXTERNE

Cinci regiuni care ar putea provoca ce de-al treilea război mondial în 2018   Cinci regiuni care ar putea provoca ce de-al treilea război mondial în 2018

Profesorul american, specialist în problem de apărare și securitate națională, Rober...

SUA au încercat mereu să preia controlul asupra ISIS   SUA au încercat mereu să preia controlul asupra ISIS

SUA niciodată nu au tins să distrugă Statul Islamic, ci să preia controlul asupra organizației...

Ambasada rusă a coborât steagurile în semn de doliu pentru regele Mihai  Ambasada rusă a coborât steagurile în semn de doliu pentru regele Mihai

Ambasada rusă de la București a coborât steagul în bernă în semn de doli...

Nostradamus: Profeții groaznice pentru 2018  Nostradamus: Profeții groaznice pentru 2018

Iată care sunt profețiile lui Nostradamus pentru anul 2018, potrivit antena3.ro, care este citată...

Catafalcul regelui Mihai, aplaudat de bucureșteni Catafalcul regelui Mihai, aplaudat de bucureșteni

Milioane de români își iau rămas bun acum de la regele Mihai I, care va fi î...

Studiu alarmant: Modificările chimice în creier produse de dependența de telefon   Studiu alarmant: Modificările chimice în creier produse de dependența de telefon

Modificările chimice care apar în creier din cauza dependenţei de telefoanele inteligente...

Created by CreativSoft