Patru judocani moldoveni vor concura la Europenele de juniori

12 septembrie 2017 10:08

Patru judocani moldoveni vor participa la Campionatul European rezervat juniorilor, care se va desfășura la Maribor (Slovenia) pe 15-17 septembrie, relatează MOLDPRES.

 Patru judocani moldoveni vor concura la Europenele de juniori

Aceștia-s Mihail Doncilă (60 kg), Cornel Andrieș (66 kg), Ion Nacu (73 kg) și Victor Sterpu (81 kg). "Cornel Andrieş a câștigat în ultimul timp două turnee internaționale, se  află într-o bună formă sportivă. Am încrederea că va avea o evoluție bună și la Europene. Șanse bune de a se remarca au și coechipierii săi”, a subliniat într-o conferință de presă Valeriu Duminică,  secretarul general al federației naționale de judo, care participă la antrenamentele lotului național. ”Mă simt bine. Sper, normal, la o participare cu succes”, a declarat pentru agenție Cornel Andrieș.

Cel mai bun judocan moldovean este Victor Florescu, vicecampion mondial la categoria de până la 90 de kilograme (Birmingham, 1999).

Istoricul celorlalte performanțe înregistrate este următorul. Prima medalie la Campionatele Europene de seniori a fost cucerită de Gheorghe Cotic (1966, Luxemburg, 80 kg). În 1971 Valentin Guțu a devenit vicecampion european la individual (categoria plus 93 kg) și posesor al medaliei de bronz în concursul pe echipe (Goteborg, Suedia). În 1996 Oleg Crețu a obținut argintul la Europenele de la Haga (Olanda, 78 kg). În 1998 Andrei Golban a intrat în posesia medaliei de argint la Europenele de la Oviedo (Spania, 73 kg).  În continuare Victor Bivol (65 kg) cucerește bronzul la Mondialele de la Paris (1997) și Europenele de la Praga (1999), iar la Olimpiada de la Atena (2004) ocupă locul 5. În 2001 Nicolae Belocosov (73 kg) cucerește bronzul la Europenele de la Paris (2001). Marcel Trudov (73 kg) a obținut medalia de bronz la Campionatul European de la Tbilisi (2009). Sergiu Toma (81 kg) a cucerit argintul la Europenele de la Istanbul și bronzul la Mondialele de la Paris (2011).

Citeste si:

Александр Бурдужа : "Я покажу хороший бой.

 Александр Бурдужа :

Александр Бурдужа : "Я покажу хороший бой. А следующим будет реванш с Дукаром".

Павел Воронин полностью восстановился и готов к финальному шоу КОК 53

Павел Воронин полностью восстановился и готов к финальному шоу КОК 53

Павел Воронин полностью восстановился и готов к финальному шоу КОК 53

Șahistul Ivan Schițco a fost premiat pentru victoria repurtată la un turneu internațional

Șahistul Ivan Schițco a fost premiat pentru victoria repurtată la un turneu internațional

Șahistul moldovean Ivan Schițco a fost remunerat de organizatorii turneului internațional de șah ”Cupa Botvinik”...

Ce pot învăța politicienii moldoveni de la fotbaliști despre ”legile unui joc”

Ce pot învăța politicienii moldoveni de la fotbaliști despre ”legile unui joc”

În politică e ca în fotbal, avem jucători/politicieni atacanți, mijlocași, fundași, portari, dar și mulți care...

Șapte judocani moldoveni vor participa la Europenele Under-23

Șapte judocani moldoveni vor participa la Europenele Under-23

Șapte judocani moldoveni vor evolua la Campionatul European Under-23 care demarează astăzi la Podgorica (Muntenegru)...

FMF a instituit un nou trofeu

FMF a instituit un nou trofeu

Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) a instituit un nou trofeu, ”Simpatia publicului”, relatează MOLDPRES...

Ion Schițco a câștigat turneul internațional de șah ”Cupa Botvinnik”

Ion Schițco a câștigat turneul internațional de șah ”Cupa Botvinnik”

Jucătorul moldovean Ion Schițco a devenit câștigătorul ediției din anul curent a turneului internațional de...

FIFA a semnat cu FIFPro un acord în favoarea fotbaliștilor

 FIFA a semnat cu FIFPro un acord în favoarea fotbaliștilor

Federația Internațională de Fotbal (FIFA) a semnat ieri un contract pe un termen de șase ani cu Organizaţia...

Vladislav Ursu s-a calificat la Jocurile Olimpice de tineret de la Buenos Aires

Vladislav Ursu s-a calificat la Jocurile Olimpice de tineret de la Buenos Aires

Jucătorul moldovean de tenis de masă Vladislav Ursu s-a calificat la turneul european desfășurat la Split (Croația)...

În prima etapă a campionatului național de fotbal în sală au fost consemnate doar victorii și înfrângeri

În prima etapă a campionatului național de fotbal în sală au fost consemnate doar victorii și înfrângeri

În etapa inaugurală a campionatului național de futsal, Liga Kelme, au fost înregistrate numai victorii și...


Comenteaza:


Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Nu sunt comentarii.

Horoscop

- 21 noiembrie

[...]

CLICK AICI PENTRU HOROSCOPUL DETALIAT

Meteo

Astazi: -3 °C

Miercuri -7/ -4°C Joi -8/ -9°C Vineri -13/ -10°C Simbata -7/ -2°C Duminica -2/ -2°C

Prognoza meteo oferita de yr.no

Curs Valutar

Convertor

STIRI EXTERNE

Fetele care aprind imaginația bărbaților: concursul „Miss World 2017 Fetele care aprind imaginația bărbaților: concursul „Miss World 2017"

Concursul „Miss World 2017" s-a desfășurat între 20 octombrie și 19 noiembrie...

„Radarul zburător” a efectuat primul său zbor „Radarul zburător” a efectuat primul său zbor

Complexul radar multifuncțional de aviație pentru supraveghere și ghidare A-100 a efectuat...

Descoperire uluitoare a savanților: Câinele, prieten al omului   Descoperire uluitoare a savanților: Câinele, prieten al omului

Un grup de oameni de știință suedezi de la Universitatea Uppsala a efectuat un studiu î...

Dan Puric, lecție unică de curaj și patriotism - a atacat teme interzise   Dan Puric, lecție unică de curaj și patriotism - a atacat teme interzise

Poate cel mai important interviu din ultima vreme a fost prezentat de Mihai Gâdea la "...

Uluitor! Imagini realizate din cosmos în timpul căderii unui meteorit   Uluitor! Imagini realizate din cosmos în timpul căderii unui meteorit

Astronautul italian Paolo Nespoli care se afla bordul Stației Spațiale Internaționale a reușit...

SUA avertizează asupra ameninţărilor teroriste în Europa   SUA avertizează asupra ameninţărilor teroriste în Europa

Departamentul de Stat al SUA a emis, vineri, o avertizare de călătorie pentru Europa, din cauza...

Created by CreativSoft